Proiecte

Prin activități precum art-terapia, ludoterapia și alte forme de terapie recreativă, proiectul „DizArt” urmărește să dezvolte abilitățile de comunicare și interacțiune socială ale participanților, punând astfel accentul pe incluziunea socială și combaterea discriminării. În centrul acestei inițiative stă comunitatea, iar succesul său depinde de implicarea și sprijinul activ al tuturor membrilor acesteia.

Proiectul Fii Activ din anul 2023 s-a desfășurat în perioada 15 iunie – 15 august și a propus 5 trasee montate adaptate pentru persoane cu dizabilități fizice, dans adaptat și un curs de fotografie.

Tabăra de pictură s-a desfășurat în perioada 1 martie – 1 mai, iar ca rezultat am avut peste 50 de tablouri create de către beneficiarii noștri.

Proiectul Fii Activ a adus în atenția publicului larg capacitățile persoanelor cu dizabilități de a se integra, dansa, concura, comunica prin diverse activități precum flashmob în Piața Sfatului și concursuri de sport în scaun rulant.

Eveniment la Sala Patria desfățurat cu ocazia zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.

 

Proiectul în parteneriat cu AIESEC a adus alături de noi 8 studenți din Hong Kong, Turcia, Portugalia și Grecia, iar alături de ei am organizat evenimente precum Treasure Hunt, Flashmob sub Tâmpa, activități de sport și un Color Run, dar am și lucrat la idei si proiecte care pot ușura viața persoanelor cu dizabilități din comunitatea locală.

Competiție adaptată pentru persoane cu dizabilități, tot alături de , cu probe amuzante, unde s-au format echipe cărora s-au putut alătura sportivi amatori și voluntari pentru obținerea premiilor puse în joc.