fbpx

O zi lungă

  • 0
IMG-20190914-WA0054

O zi lungă

Încă o zi de tabără. Azi am lucrat toată ziua pe grupe.

Repetițiile ne cer să dăm tot din noi și ne lasă complet epuizați la final. Avem noroc cu pauzele din timpul meselor. Atunci reușim să ne tragem prin sufletul și să ne bucurăm de cea ce am făcut.

Este vineri, așa că de după-amiază au venit și câțiva dansatori care în timpul săptămânii au fost ținuți acasă de serviciu. Din fericire, datorită acestui fapt, acum suntem toate cele 3 echipe, în formație completă. Acum putem monta cu mult mai mare încredere, iar asta înseamnă că cele 3 coregrafii sunt in siguranță, iar în echipă integrala fiind, ne putem îndrepta atenția și asupra celei de-a 4-a, care ne cuprinde pe toți.Coregrafi

Seară se apropie. Deși suntem frânți  de oboseala, gândul la petrecerea tematică ce urmează ne remontează.

Ne-am pregătit de mult pentru ea. Iar acum, unii dintre noi îmbrăcați în țigani, alții în clovni, ne îndreptăm spre ringul de dans 

Indiferent ce ai știind bine că mâine urmează o zi încă mai plină că azi, dansăm până la 2 noaptea.

A fost o zi lungă, dar și frumoasă. Și urmează și altele la fel…

Petrecere


Raspundeti

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.