Category Archives: blog

  • 0
Cardul European de Dizabilitate

Cardul european de dizabilitate

Category : Articole , blog

DGASPS Brașov anuntă începerea perioadei de eliberare pentru Cardul European de Dizabilitate.

Conform conventiei, semnată de 8 state, membre ale uniunii europene. Cardul, asigură accesul gratuit la evenimente culturale desfășurate în cele 8 tari.

Beneficiarii acestui card sunt, copii cu dizabilități fizice, handicap grav accentuat mediu sau ușor. Persoanele adulte, peentru a Beneficia de acesta, trebuie sa dovedească, printr-un certificat, existența unui handicap, in  grad accentuat mediu sau ușor.

Eliberarea

Eliberarea Cardului European de Dizabilități se face in baza certificatului de handicap.

Cardul european de dizabilitate este valabil in tara România.

Valabilitate acestuia este începând cu 2017 până în anul 2020.

Solicitarea scrisa a cardului se face de la sediul DGASPS aflat în brașov pe str. Apullum nr. 3. Programul cu publicul al instituției este de luni până vineri. Orele de functionare sunt 8.30-12.30 și 14.30-16.00. De asemenea depunerea cererii se poate face și electronic, le adresa de e-mail cardurieuropenebv@dgaspcbv.ro.

Cererea poate fi descărcată de pe saitul DGASPC Brașov: www.dgaspcbv.ro.

Eliberarea pentru cardul european de dizabilitate se face termen de 45 de zile de la depunerea cererii.

După eliberare beneficiarii sunt obligați să viziteze saitul www.dizab.eurocard.gov.ro, și să urmeze instrucțiunile afișate pe acesta.

Declaratie de presa

“Obiectivul proiectului îl reprezintă facilitarea mobilității transnaționale prin intermediul emiterii Cardului European pentru Dizabilitate pentru românii cu dizabilități și recunoașterea beneficiilor din România pentru persoanele cu dizabilități din alte țări membre UE, participante la proiect. Grupul țintă este format din 50.000 de persoane cu dizabilități din România și tot câte 50.000 din Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda și Malta”, declară directorul general al DGASPC Brașov, Gheorghe Durnă.


  • 0
Cor Amigos

Corul Amigos

Category : blog

Am creat cu cativa ani in urma, din dorinta de a ne manifesta partea creativa, un cor si anume corul Amigos, pentru ca una dintre  pasiunile care anima mica noastra familie, este muzica.

Atunci cand cantam la cor, simtim cum intreaga lume este a noastra, dizabilitatile dispar, iar noi ne lasam purtati pe aripile pasiunii care ne iusufla viata.

Corul reprezinta, alaturi de trupa de dans  „Just Dance”,  familia noastra la diversele evenimente la care participa.

Am sustinut spectacole si continuam sa o facem, deoarece din reactia voastra, a publicului, pe care il iubim atat de mult, am inteles ca v-am putut transmite din bucuria si dragostea noastra de viata.

Alaturi de noi, activitatea de la cor este sustinuta si multumita unui numar de voluntari inimosi, fara aportul carora, Amigos nu ar fi posibil.

Suntem pasionati de ceea ce facem si asta se vede, de fiecare data cand cantam.

Repetam saptamanal, asa ca ii asteptam pe toti cei care simt ca noi, sa ni se alature.

 


  • 0
Excursie la Rasnov

Excursie la Rasnov

Category : Articole , blog

Excursie.

A fost facuta de catre membrii APDF Sf. Haralambie, spre sfarsitul primaverii lui 2016. Un lucru greu de imaginat, pana de curand. Astazi insa, datorita acctiunilor organizate prin intermediul O.N.G.-urilor, este posibil.

A.P.D.F. „Sf. Haralambie” a organizat o asemenea excursie, avand ca punct terminus Cetatea din Rasnov, si o scurta oprire, in Poiana Brasov.

Plecarea a fost din Brasov, de la sediul asociatiei unde ne-am adunat in jur de 30 de persoane, dornice de distractie si puse pe ras si voie buna. Timpul pana la Rasnov a trecut parca, prea repede, voia buna fiind alaturi de noi, tot drumul.

Rasnov

Am ajunns la destinatie. Odata coborati, ne-am impartit in doua grupuri. Unul a ramas jos, la targul organizat la basa dealului pe care e construita cetatea, iar ceilalti, cei care puteau, au plecat in descoperirea trecutului orasului.

Timpul a trecut si acum, ca vantul, caci nu stim cand ne-am trezit iar in autocar, pe drum spre Poiana Brasov. Singurul lucru pe care l-am regretat, a fost, ca poate, viteza autocarului nu ne-a permis sa admiram mai pe indelete, culorile primaverii, descoperind din nou padurea.

Poiana Brasov

Aici ne-am oprit pentru ca sa luam masa. Am folosit timpul impreuna ca scuza pentru ca sa mai povestim si sa mai radem impreuna.

Final

Din Poiana am plecat pe dupaamiaza. Punctul terminus al micii noastre aventuri, a fost tot sediul asociatiei.

A fost o zi de care merita sa ne amintim.

Cine stie, poate vom face curand o repetare a acestei plimbari. Cu siguranta noi ne-o dorim.


  • 0
Simona Marin

Speranta si…ganduri

Category : Articole , blog

V-ati gandit vreodata cat de mult ii ajutati pe ceilalti … si cata speranta le puteti da, prin simplul fapt ca le oferiti un zambet, prin vorbele voastre spuse la momentul potrivit sau pur si simplu, prin starea voastra de spirit, atunci cand sunteti veseli?

A.P.D.F. „Sf. Haralambie” este orientata catre persoanele cu dizabilitati fizice si isi propune ca, pe langa un zambet cald sa le ofere si

sprijin, in refacerea fizica (printr-un serviciu de kinetoterapie si masaj) acordat de persoane specializate, in mod gratuit.

De asemenea, consiliere psihologica si vocationala si nu in ultimul rand, sunt orientati catre reintegrare sociala … intr-un mod frumosfiresc si demn.

Echipa – Familie

Inainte de a continua sa vorbesc despre ei, si cum pot fi sustinuti, ma voi intoarce la cele trei cuvinte frumos, firesc si demn.

Frumos – pentru ca, in fiecare zi descoperim talentul lor si faptul ca nu trebuie sa fim perfecti pentru a zarii frumusetea lumii!

Firesc – pentru ca, ne dorim ca mentalitatea sa fie schimbata cu ajutorul empatiei si a dragostei fata de cel de langa noi.

Demn – pentru ca, suferinta este cea care, de multe ori, ne slefuieste caracterul si cea prin puterea careia ne redobandim speranta.

In aceasta Echipa – Familie (asa cum ne place sa o vedem), descoperim ca suntem puternici, ca putem zambi, chiar si in mijlocul furtunii.

Asociatia Pentru Persoane Cu Dizabilitati Fizice „Sf. Haralambie” a fost infiintata in anul 2005, gratie oamenilor cu suflet si daruire ce se afla in fruntea ei, si a angajatilor si voluntarilor insufletiti de spiritul Asociatiei.

Ceea ce insufla viata Asociatiei, in schimb, sunt reusitele membrilor sai.

In cadrul Asociatiei sunt persoane cu dizabilitati care ne-au reprezentat cu succes in tara sau peste hotare, fie facand parte din trupa „Just Dance”, grupul coral „Amigos” sau individual.

Principalele noastre activitati insa, se desfasoara in centrul de zi.

In cadrul lui se desfasoara activitati creative … sunt oameni cu multa ambitie ce merita sa fie auziti, intelesi si acceptati.

Numarul membrilor nostri este de 60…

Cu siguranta portile Asociatiei noastre sunt deschise pentru mai multi oameni ce au nevoie de noi si de serviciile noastre.

Mesajul nostru

Mesajul nostru vine in intampinarea fiecarei persoane care, ar putea intinde o mana de ajutor.

Simt ca lucrurile se pot schimba si in societatea noastra si ca putem sa ne oprim din valtoarea vietii pentru un moment si sa ii vedem si pe cei care asteapta … la poarta societatii cu inima plina de speranta. Oamenii care ne sunt atat de dragi vor pasi astfel cu incredere, bucurie si demnitate, prin efortul si sustinerea noastra a tuturor.

Doar in modul acesta putem reface un echilibru si putem avea speranta, benefice de altfel, pentru intreaga lume. Pentru lumea in care ne crestem copiii !

Cuvinte din suflet

Copilul meu in varsta de 8 ani, mi-a spus, zilele trecute, un lucru interesant…

„Mama, nu trebuie sa folosim cuvinte care sa-i faca sa se simta diferiti.”

Iata, daca prin ochii unui copil se poate vedea, ce anume i-ar ranii pe ei;  faptul ca sunt vazuti ca fiind diferiti, atunci sunt convinsa ca noi toti cei care ne numim maturi, putem intelege ce avem de facut…

Fiecare om este unic si are o poveste… precum un puzzle, unele dintre piese, se afla in umanitatea celor din jur.

Simona Marian


  • -
Kinetoterapie

Kinetoterapie Terapie prin miscare pentru persoane cu dizabilitati fizice

Category : blog

Kinetoterapie este terapia prin miscare

La Asociatia Pentru Persoane cu Dizabilitati Fizice Sf. Haralambie, aceasta presupune, efectuarea unor programe de exercitii fizice personalizate, intr-o sala moderna. Sala este dotata pentru aceasta, iar exercitiile se fac sub supravegherea unui kinetoterapeut profesist.

Finalitatea acestui proces consta in recuperarea si refacerea , unor functii diminuate, si cresterea nivelului functional al musculaturii.

Sala de Kinetoterapie

Sala de Kinetoterapie

Dintre obiectivelete avute de kinetoterapie amintim:

  • cresterea mobilitatii articulare;
  • imbunatatirea functiilor de coordonare, control si echilibru;
  • Imbunatatirea pozitiilor vicioase;
  • reducea nivelului de stres.

Prin kinetoterapie, se impulsioneaza raspunsul organismului la tratarea:

  • afectiunilor spatelui;
  • afectiunilor reumatice (spondilita reumatoida, artrita, spondilita, etc);
  • afectiunilor neurologice (A.V.C., traumatisme craniene, boli degenerative si intlamatorii ale Sistemului Nervos, etc.);
  • afectiuni metabolice (obezitate);
  • boli congenitale (luxatie congenitala de sold, tetrapareza).

  • 0
15

Servicii

Category : Angajari , blog , Servicii

Suntem o organizaţie non – profit înfiinţată din iniţiativa unor persoane cu dizabilităţi fizice în anul 2005.

Asociația reprezintă, protejează şi promovează drepturile şi interesele persoanelor cu dizabilităţi fizice.

 Servicii

Serviciile oferite de noi se adresează tuturor persoanelor deținătoare de certificat de handicap din județul Brașov.

Acestea sunt:

  1. Servicii de reintegrare socială:
    • Activități de informare:
      • Asociatia realizeaza, atat la sediu, in intalnirile periodice, dar si a saitului, informarea celor interesati, cu privire la noutatile legislative, de interes;
    • Activități de consiliere:
      • acestea se realizeaza, in cadrul sedintelor de consiliere, individuala sau de grup, tinute la sediul A.P.D.F. „Sf. Haralambie”, de catre psihologul nostru
    • Activități educație extracurriculară, (instruire pentru utilizarea de diverse dispozitive asistivă, instruire pentru utilizarea computerului, etc);
    • Activități de terapie ocupațională, desfasurate in centrul de zi, sub indrumarea si supravegherea „asistentului social” activitati ce urmăresc creşterea stimei de sine si stimulare a resurselor personale.Dacă doreşti să-ţi descoperi resursele interioare, să te cunoşti mai bine, să comunici altfel, sa schimbi ceva în viaţa ta, participă la un grup de dezvoltare personală.
    • Activități de petrecere a timpului liber.
  2. Servicii de integrare/reintegrare pe piața muncii:
    • Sprijin și orientare pentru integrare profesională;
    • Facilitarea accesului la servicii de formare și reconversie profesională;
    • Consiliere vocațională;
    • Dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;
    • Dezvoltarea abilităților necesare angajarii si pastrarii unui loc de munca

Folosim activităţi pentru creşterea şi restaurarea stării fizice şi psihic ale persoanei cu dizabilitati fizic, la nivelul funcţional necesar vieţii cotidiene.

Aceste activităţi se referă la :

  • ergoterapie; terapie prin artă – cercuri de pictură, sculptură, muzică
  • autoîngrijirea – sfaturi de la specialişti
  • activităţi educaţionale –  teatru, limbi străine, cursuri IT, gastronomie,
  • hobby-uri; meloterapie

Prin aceste activităţi se dezvoltă creativitatea, deprinderile manuale, se  educă răbdarea,  cooperarea cu alte persoane în vederea realizării unor activităţi de grup, învăţarea unor deprinderi noi, etc

De asemenea organizam

  • jocuri recreative, zile festive, excursii, tabără de vară, dans,
  • participări la  spectacole, teatru, operă, etc.
3. Servicii de recuperare fizica
  • kinetoterapie
  • masaj
 Personal de specialitate:

 

Asistent Social Florentina Marinela Novac

Asistent Social Florentina Marinela Novac

Asistent Social Sasu-Ducșoara Manuela

Asistent Social Sasu-Ducșoara Manuela

Kinetoterapeut Gherasimescu Denisa

Kinetoterapeut Gherasimescu Denisa

 

 

 

 

 

 

 

  • Psiholog;
  • Specialist in Angajare Asistata.

Poate fi beneficiar al acestor servicii, orice persoană care este încadrată într-un grad de handicap fizic.

Contribuția beneficiarului pentru serviciile sociale primite este de 5 lei pe lună. Pentru plata sumei pe un an întreg, să face un discount de 10 lei.

Aceste informatii se gasesc si in pliantul, respectiv afisul de informare ale A.P.D.F. Sf. Haralambie.