Autofinantare

Zestrea H&H

Azi A.PD.F. „Sf. Haralambie” exista, iar acest lucru il datoram, diverselor activitati, atat economice cat si caritabile, pe care le sustinem si care permit realizarea activitatii de autofinantare.

Unitatea protejata „Amicii”

O parte importanta a activitatii de autofinantare, o reprezinta Unitatea Protejata „Amicii”.

In anul 2006 a fost promulgata Legea 448, prin care  s-au stabilit  modalitatile de protectie a persoanelor cu handicap, printre acestea, se numara si angajare lor in cadrul unei Unitati Protejate.

Tinand cont de aceasta Legislatie am infiintat U.P. „Amicii” sub umbrela careia ne desfasuram activitatile economice.

Odata cu infiintarea U.P. Amicii, am decis, ca intregul profit realizat aici, sa fie redirectionat catre ajutorarea persoanelor cu dizabilitati beneficiare ale activitatii noastre, chiar in conditiile in care Legislatia ne-ar permite pastrarea unui procent de 25%.

Casa de Artizanat Zestrea H&H

In anul 2014 am infiintat, in localitatea Harman, in cadrul proiectului POSDRU „Dezvoltarea economiei sociale in Regiunile Nord-Est si Centru”  Zestrea H&H, unitate economica dedicata pastrarii si perpetuarii valorilor si traditiilor populare Romanesti.