Zile fara bariere
Proiectul NO BARRIERS e o experiență așa de faină încât ne bucurăm teribil că a început. Prima a fost seara …

Proiectul NO BARRIERS e o experiență așa de faină încât ne bucurăm teribil că a început.

A început cu o prezentare a A.P.D.F. Sf. Haralambie sustinuta de Nicolaie Deaconescu

Prima a fost seara românească. Muzica și dansurile tradiționale au umplut de bucurie sufletele tuturor celor care am fost acolo. Am dansat și am cântat până nu am mai putut, iar apoi am mâncat. Cum altfel decât Tradițional!

Înainte însă de dansuri, am inceput prin a ne prezenta.

Am început noi, cei de la A.P.D.F. Sf. Haralambie.Le-am vorbit musafirilor noștrii despre proiectele în care ne-am implicat până acum, căt și despre munca pe care o spunem în folosul persoanelor cu dizabilități din orașul nostru.

Turcia

A venit apoi rândul reprezentanților Turciei să ne îmbie cu frumusețile patriei lor.

Grecia

Nici Grecia nu s-a lăsat mai prejos, iar reprezentanții ei ne-au fascinat cu mai multe minuni.

Spania

A venit apoi rândul Spaniei, a cărei reprezentantă ne-a invitat la o "fiesta" în ritmuri de flamenco. Am înțeles și că pentru ibericii, ideea de patriotism local înseamnă … puțin mai multe decât pentru noi

Steagul Cataloniei

După ce ne-am delectat aflând despre Halay (dans popular din Anatolia), am călătorit pe meleagurile lui Zorba, în sunet de sirtaki și am descoperit țara lui Cervantes.

Începuturile unei frumoase prietenii!

În prima zi, a urmat o fotografie de grup și ne-am spus la revedere, până în ziua următoare.

Seara românească

A doua seara a fost seara românească.

Inimile noastre s-au bucurat mult, într-o atmosferă ce ne-a dus cu gândul la focuri de tabără și întâlniri cu prieteni dragi.

Trupurile, la rândul lor, ne părea că plutesc, săltate de energia dansurilor tradiționale. Am dansat hore și sârbe. Dar suntem brașoveni, așa că atunci când a început să răsune brașoveanca ne-am azvârlit parcă, cu încă și mai mult foc în dans.

Brașoveanca

A venit apoi, vremea papilelor sa se bucure. Am savurat cu mare poftă bucatele tradiționale, aduse cu mărinimie de membrii Asociației Sf. HARALAMBIE, pentru voluntarii veniți din Spania, Grecia și Turcia.

Tradițional

Au fost plăcut impresionați de bucatele noastre tradiționale. Chiar ne-au mărturisit că suntem primii care i-au poftit la o masă așa îmbelșugată. Ne-am distrat, ne-am bucurat de interacțiunea cu alte culturi și am savurat împreună o masa românească cu de toate, pentru care mulțumim fiecăruia în parte și tuturor deopotrivă!

Acesta însă, a fost doar începutul. Cea ce a urmat a fost prima repetiție pentru flashmob-ul de pe 6 August.

Împărțiți în 4 echipe, am aflat de la Marius Grancea (domnu' coregraf) cum urmează să arate prezentarea în dans, a celor 4 țări.

Mulțumim mult Marius!

2 comentarii la „Zile fara bariere”

  1. […] finanțat din fonduri proprii și sponsorizări, pe lângă voluntarii români, sunt prezenți și 10 voluntari din Spania, Grecia și Turcia, care vor lua parte la toate activitățile gândite în cadrul manifestației, timp de o lună de […]

  2. Pentru mine este o experienta unica in care am avut ocazia sa cunosc oameni noi ,culturi noi iar flas-mobul a fost un dans foarte reusit si as vrea sa le multumesc tuturor brasovenilor care au luat parte la acest eveniment

Dă-i un răspuns lui Hategan Alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *